Cum arată casa de la țară în care locuiește, acum, Florin Călinescu
15-окт, 08:16 12 romaniaFlorin Călinescu a surprins o țară întreagă atunci când a ales să își dea demisia de la Pro TV, renunțând la scaunul de jurat de la „Românii au Talent” și s-a retras din lumina reflectoarelor. „Nu știu când o să mai revin în televiziune. Nu pot să spun că îmi este dor de proiectul «Românii au Talent». Îmi este dor de colegi, dar nu și de administrația de acolo. Eu nu mai am răbdare și nervi pentru așa ceva. Acum m-am mutat la țară, sunt bine”, ne declara actorul, anul trecut.
Astfel, Florin Călinescu s-a mutat la țară, acolo unde a mers pentru a scăpa de agitația și stresul orașului. Artistul a a cumpărat în anul 2006 două terenuri în satul natal al tatălui său, Babana, județul Argeș, la circa 130 de kilometri de București: unul de 3.689 metri pătrați, celălalt de 8.899 metri pătrați.
Cu un total de 12.500 de mp de teren, actorul a decis pe unul din ele să își ridice o casă de vacanță, cu etaj, poziționată la marginea unei păduri din localitate. Își trăiește viața din plin la țară, însă ajunge destul de des în București când are anumite treburi de rezolvat, iar atunci când nu se află la casa de vacanță, fratele său, Costel Călinescu, are grijă de proprietate.
Cum arată locuința lui de la Babana?
Florin Călinescu este un fan al vieții la țară și nu stă degeaba, ci deține o gospodărie plină de animale. „Ocupat cu viața la țară, am mai slăbit. Am o gospodărie cu multe animale: 83 de găini, 5 porci de Bazna, doi băieți și trei fete, 42 de bibilici, 9 gâște, doi câini lupi și doi Schnauzeri pitici. Am avut și capre cu iezi
Acum cred că mă apuc să scriu scenarii de film. Abia acum, pentru că sunt leneș, pentru că astăzi văd că este un public care părăsește… Fugim ca Spartacus, în masă, din televiziune, ca spectator”, spunea Florin Călinescu.